Un trofeu deosebit
Pentru că la Mundialul de anul acesta și-au anunțat participarea trei posibili aspiranți la cel de-al treilea titlu mondial la categoria Open, Xande Ribeiro, Roger Gracie si Pe de Pano, organizatorii s-au pregătit pentru a îi putea înmâna câștigătorului un premiu pe măsură.
Din fericire, așteptările lor nu au fost înșelate și câștigătorul categoriei Open nu a fost un nou venit pe scenă, ci unul dintre cei trei monștri sacri ai Mundialului, Roger Gracie, care a plecat din nou acasă cu două trofee de aur, după ce și-a finalizat aproape toți adversarii.
Category: Stiri





