Doug Rogers, nascut in Canada in Ianuarie 1941,  este unul dintre primii oameni care a luat contact cu disciplina Judo, imediat dupa ce aceasta arta martiala a  inceput sa se extinda in afara  Japoniei.

Canadianul  avut marele privilegiu sa-l intalneasc si sa se antreneze cu legendarul Masahiko Kimura, iar in 1964, cand Judo a devenit oficial sport Olimpic, Rogers a urcat al doilea pe podiumul de premiere la Olimpiada de la Tokio, 1964. Documentarul prezinta secvente din tinpul antrenamentelor de judo din Japonia si viata pe care acesta a dus-o pe teritoriul nipon.

Andreea Chiţu a debutat excelent în grupa C, cu două victorii în faţa japonezei Miharu Kuroki şi a coreenei Mi Ri Kim, după care în semifinale a trecut de o altă sportivă niponă, Nodoka Tanimoto.

În ultimul act, pentru medalia de aur, Andreea Chiţu a învins-o pe Ai Shishime, tot din Japonia, încheind pe primul loc al categoriei 52 de kilograme.

La masculin, Dan Fâşie a obţinut două victorii în grupa C a categoriei 7 de kilograme, în faţa sportivilor Nicholas Tritton (Canada) şi Jin Ju Kim (Coreea de Sud), după care a cedat în faţa mongolezului Tsagaanbaatar Khashbaatar, câştigătorul grupei. Dan Fâşie a fost apoi eliminat în prima luptă din recalificări, de reprezentantul gazdelor, Jun Young Lee.

Performerul României la masculin a fost Vlăduţ Simionescu, care a câştigat medalia de bronz la categoria plus 100 de kilograme. Simionescu a câştigat grupa C, după victorii în faţa filipinezului Tomohiko Hoshina şi a coreeanului Jung Hoon Kim, dar a pierdut în semifinale, cu francezul Matthieu Thorel, intrând în posesia medaliei de bronz a categoriei.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Viata lui jigoro Kano:

În satul pescăresc Mikage, lângă Kobe, în Japonia, s-a născut Jigoro Kano pe 28 octombrie 1860. În 1871, familia lui Kano s-a mutat în Tokyo. Copil fiind, Kano era firav, slab, mic de înălţime şi bolnăvicios. Împotriva sfatului doctorului, Kano a decis să facă ceva pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea şi, în acelaşi timp să înveţe să se apere. La vârsta de 18 ani s-a înscris în şcoala de jujutsu Tenjin Shinyo ryu. Sub tutela lui Fukuda Hachinosuke, Kano şi-a început călătoria spre dezvoltarea fizică. Tenjin Shinyo ryu era o artă marţială blândă, care aborda mai mult armonia decât lupta, cu toate că includea şi tehnici de lovitură şi de apucare.

După ce a studiat la Tenjin Shinyo ryu, Kano s-a transferat la şcoala Kito ryu pentru a studia cu Tsunetoshi Iikubo. Această formă de jujutsu era mult mai blândă şi mai moderată. În acele vremuri Kano a început un studiu sistematic şi cuprinzător al celorlalte forme de jujutsu, cum ar fi sekiguchi-ryu şi seigo-ryu. El a înţeles foarte repede că râvnea la o cunoaştere mentală care lipsea din învăţăturile maeştrilor săi. Încerca să înţeleagă superioritatea controlului pe care maeştri lui o dobândiseră. A studiat de asemenea manuscrise ale fondatorilor diverselor şcoli, I Ching (Cartea Schimbărilor), filosofia Lao-Tsze.

În 1880, Kano a început să regândească tehnicile de jujutsu pe care le învăţase. Vroia să combine cele mai bune tehnici învăţate de la diversele şcoli într-un sistem pentru a creea un program de educaţie fizică care să dezvolte atât calităţile fizice cât şi cele mentale. În plus, credea că tehnicile pot fi practicate sub forma unui sport dacă tehnicile mai periculoase erau excluse. Astfel, în 1882, a extras din străvechiul jujutsu cele mai bune aruncări şi apucări, a adăugat şi câteva elemente personale şi a eliminat tehnicile periculoase de lovituri de mâini şi picioare. Kano, la vârsta de 22 ani, a prezentat noul sport obţinut (judo). L-a denumit Kodokan Judo. Termenul de Kodokan se desparte în ko (lectură, studiu, metodică), do (drum sau cale) şi kan (sală sau loc). În consecinţă se obţine “un loc pentru a studia calea”. Similar, judo se împarte în ju (lin) şi do (drum sau cale) obţinându-se “calea lină”.

Kano şi-a înfiinţat şcoala de judo, intitulată Kodokan, în templul budist din Tokyo, Eishoji. Ulterior şcoala s-a dezvoltat şi s-a mutat. Primul Kodokan avea doar 12 saltele (12 x 18 picioare, aprox. 3,65 x 5,48 metri) şi nouă studenţi în primul an. Astăzi Kodokan are peste 500 de saltele şi mai mult de 1 milion de vizitatori anual. Devotamentul lui Kano către judo nu a interferat cu progresul său academic. A studiat literatura, politica, economia politică şi a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo în 1881. În 1886, datorită rivalităţii dintre şcolile de jujutsu şi cele de judo, s-a organizat un concurs pentru a determina care artă este superioară. Studenţii lui Kano au câştigat uşor competiţia, stabilindu-se astfel superioritatea judo-ului şi a principiilor şi tehnicilor sale practice.

Categorisirea Kodokan Judo a fost definitivată în 1887. Kodokan avea trei ţeluri: educaţia fizică, eficienţa în concurs şi antrenamentul mental. Structura sa ca o artă marţială era de aşa natură încât putea fi practicat ca un sport competitiv. Loviturile, şuturile, anumite luxaţii şi alte tehnici prea periculoase pentru competiţii erau predate doar studenţilor avansaţi. Începând cu 1889, Kano a părăsit Japonia pentru a vizita Europa şi Statele Unite. A călătorit peste hotare de 8 ori pentru a propaga judo şi de câteva ori pentru a participa la Jocurile Olimpice şi la întâlnirile diferitelor Comitete. În ciuda condiţiilor grele de muncă, mai mulţi studenţi ai lui Jigoro Kano şi-au dăruit existenţa propagării judo-ului în ţări străine.

În 1892, judo a început să se răspândescă în toată lumea, odată cu citirea de către Takashima Shidachi în faţa societăţii japoneze din Londra a istoriei şi dezvoltării judo-ului. În 1895, Kano a clasificat aruncările din judo în Go Kyo No Waza. În 1900, a fost înfiinţată Asociaţia Purtătorilor de Dani Kodokan.

Pe 24 iulie 1905, reprezentanţii principalelor şcoli de jujutsu (ryu) din Japonia s-au adunat la Institutul Butokukai din Kyoto pentru a se pune de acord asupra formelor de Kodokan Judo şi pentru a continua dezvoltarea tehnicilor sportive.Tehnicile străvechi de jujutsu, particulare fiecărei şcoli, aveau să rămână prezervate pentru posteritate în kata (luptă regizată).

În 1909, Kodokan a devenit Fundaţie Oficială a Japoniei. În acelaşi an Jigoro Kano a devenit primul membru de origine japoneză al Comitetului Internaţional Olimpic. În 1910, judo a fost recunoscut ca un sport care putea fi practicat în siguranţă şi în 1911 a fost adoptat ca fiind parte a sistemului de educaţie japonez. În acelaşi an, au luat fiinţă: Departamentul de Instructori de Judo Kodokan, Asociaţia Centurilor Negre Kodokan şi Asociaţia Japoneză de Atletică. Începând cu a cincea olimpiadă, desfăşurată la Stockholm, Kano a început să participe la toate Jocurile Olimpice şi întâlnirile Comitetelor Olimpice Internaţionale şi a devenit o personalitate în sportul de pretutindeni.

Judo-ul Kodokan a fost reevaluat de către membri săi în 1920. Go Kyo No Waza a fost revizuit, adăugându-i-se 40 de aruncări. 8 aruncări din precedenta clasificare au fost excluse.

În 1921, s-a înfiinţat Societatea de Cercetări Medicale în Judo.

Motto-urile Kodokan erau : Seriyoku-zenyo (maxim de eficienţă) şi Jita-kyoei (beneficii şi bunăstări reciproce), accetuând astfel latura morală şi spirituală alături de antrenamentul fizic. Ultimul ţel era de a perfecţiona individul astfel încât să fie de folos societăţii. Faza spirituală, dezvoltată gradual, a fost completă în anul 1922. În acelaşi an, s-a înfiinţat Societatea Culturală de Judo Kodokan.

Pe parcursul vieţii, Kano a obţinut doctoratul în judo, echivalentul a 12 dani, dobândiţi doar de fondatorul judo-ului. A muncit constant pentru a asigura dezvoltarea atleticii şi a sportului japonez în general, fiind numit în consecinţă “Părintele Sportului Japonez”. În 1935, i s-a înmânat premiul Asahi pentru contribuţia deosebită la organizarea sportului în Japonia pe tot parcursul vieţii sale.

Pe lângă calităţile sala de inovator şi bun administrator, Kano era şi un luptător iscusit, lucru susţinut de toţi judoka avansaţi, care s-au recunoscut învinşi în faţa lui Kano.

În timpul călătoriei de întoarcere de la întâlnirea Comitetului Internaţional Olimpic de la Cairo, unde a reuşit să nominalizeze Tokyo pentru desfăşurarea Jocurilor Olimpice din 1940, Kano a murit de pneumonie, la bordul navei S.S. Hikawa Maru pe 4 mai 1938, la vârsta de 78 de ani.

Al Doilea Război Mondial a modificat dezvoltarea judo-ului. În loc să fie folosit ca un sport, el a fost învăţat ca o tehnică de luptă. Cei selecţionaţi pentru forţele de comando şi servicii speciale atingeau adesea un mare grad de expertiză în judo.

Când Japonia a găzduit Jocurile Olimpice din 1964, Judo-ului i s-a acordat oportunitatea de a fi sport olimpic pentru prima oară. Din cele 16 medalii acordate, Japonia a câştigat 3 medalii de aur, şi una de argint. Judo nu mai era un sport japonez ci devenise un sport internaţional.

Timp de 60 de ani structura Judo-ului Kodokan nu s-a schimbat. Totuşi în 1982 Go Kyo No Waza a fost revizuit, reintroducându-se cele 8 tehnici excluse în 1920 şi adăugându-i-se 17 noi tehnici. Aceste 65 tehnici obţinute în urma revizuirii au devenit cunoscute sub denumirea de “Cele 65 de tehnici de Judo Kodokan”.

De-a lungul anilor s-au produs două mari linii de dezvoltare a judo-ului. Una este introducerea de noi categorii de greutate. La început, diferenţele de greutate nu erau importante. Toţi se luptau între ei. Astfel, dacă 2 sportivi la fel de pricepuţi erau faţă în faţă, de obicei câştiga cel mai greu dintre ei. A fost o mare opoziţie la început împotriva introducerii noilor categorii de greutate. Unii maeştri se temeau că aceasta însemna sfârşitul judo-ului ca artă. Iniţial erau trei categorii de greutate, iar ulterior au fost cinci. Includerea ca sport olimpic la Olimpiada din 1964, a ajutat această reformă.

A doua linie era învăţarea judo-ului de către copii. Iniţial, judo era considerat un sport prea periculos pentru a fi învăţat de către copii, deoarece nu aveau disciplina necesară pentru a nu îl folosi în afara sălii. Astăzi, multe cluburi de judo sunt compuse cu precădere din juniori.

La ora actuală, există mai multe stiluri de judo. Odată cu includerea sa ca sport olimpic, s-a produs o modificare, practicându-se cu precădere judo competiţional. În consecinţă, unele cluburi practică judo exclusiv pentru a participa la competiţii. Alte cluburi pun accent pe calităţi. Ei repetă mişcările de foarte multe ori până devin instinctive şi îşi dezvoltă viteza prin practică. Aceste cluburi predau de asemenea kata. Ele trebuie considerate ca fiind cluburi de judo tradiţional.

În perioada 26-29 iulie a avut loc la Trabzon, în Turcia, Festivalul Olimpic al Tineretului European pentru cadeti U’17 masculin sŸi feminin. Delegatia României a obtinut o medalie de aur prin Florian Larisa la 52 kg sŸi una de argint la 57 kg prin Dobre Sžtefania. S-a mai obtinut de asemenea un loc VII prin Vasian Ionut la categoria 90 kg.

Sursa: FR Judo

F

Competiţia a adunat la start 250 sportivi din toate cele 5 uniuni continentale de judo.

Sursa: frjudo.ro